Mihai Roman, nominalizat pentru „Balonul de ghips”, alături de Falcao și Ribery

Mihai Roman, nominalizat pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul echipei Toulouse, Mihai Roman, a fost nominalizat pentru trofeul „Balonul de ghips”, decernat de site-ul Befoot jucătorului „ale cărui accidentări au marcat sezonul”, informează cotidianul L’Equipe.

Abou Diaby (Arsenal), care a fost laureatul de anul trecut, se află printre nominalizați și în acest sezon, alături de Radamel Falcao (Manchester United), Gueïda Fofana (Lyon), Yoann Gourcuff (Lyon), Franck Ribéry (Bayern Munchen) și Mihai Roman (Toulouse).

Votul este deschis până marți

Mihai Roman, în vârstă de 30 de ani, a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile de la piciorul drept, în data de 31 iulie 2013, la o lună și jumătate după ce a semnat un contract cu FC Toulouse. În octombrie 2014, Mihai Roman a suferit o fractură de tibie și peroneu în meciul amical pe care echipa sa l-a disputat cu formația spaniolă din liga a III-a Deportivo Logrones.

Sursa: MEDIAFAX

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi

Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?

Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria

România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme

Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×